Bună ziua!
Ce faci prietene?
Eu bine!
De mult timp nu am mai
discutat și de aceea încerc ca printr-un mesaj să discut cu prietenii mei pe
care îi am pe rețelele de socializare, dar fiindcă sunt peste 1000 nu dispun de
atâta timp ca să întreb pe fiecare în parte ce face.
Dacă e un site de socializare, deci e bine
ca să mai știu ce faci tu. Să nu crezi că dacă mesajul acesta e trimis tuturor
înseamnă că eu nu discut direct cu tine! E adresat doar ție și e un început de
discuție doar între noi doi, de aceea eu aștept să răspunzi la el, chiar dacă a
venit la tine ca link.
Cum am spus, o duc bine, sunt sănătos și
ceea ce am început de mai timp în lucrarea cu tinerii continue cu ajutorul
Domnului. Demult timp nu am discutat și acest lucru mă îngrijorează fiindcă, nu
cunosc ce faci, cu ce te ocupi, care sunt bucuriile și nedumeririle tale în
viață! Când discutam mai des și cunoșteam situația ta, puteam veni și cu niște
sfaturi, acum deja e mai greu fiindcă te-ai depărtat de comunicarea noastră,
dar asta nu înseamnă că sunt indiferent față de tine.
Orice tânăr în viața sa tinde doar spre
bucurii palpabile, iubire la repezeală și mai puține bătăi de cap, dar știu că
te confrunți și cu greutăți mai mult sau mai puține. Era timp în care îmi
împărtășeai zilnic din acestea și la unele ne bucuram împreună, iar altele le
discutam și le analizam ca să nu fie capcane a plăcerilor de moment și care pe
viitor să-ți distrugă sufletul și viața.
Timpul trece și asta este inevitabil. Toți
suntem ocupați cu rutina vieții de zi cu zi și totuși este bine de a reveni la
acea legătură constructivă de discuție pe care am avut-o. Dacă crezi că încă
suntem prieteni aștept să-mi scrii Mie prietenului tău, sau să vii cu un mic
mesaj din cele ce te frământă, iar eu neapărat o să-ți răspund la el cu cea mai
mare plăcere, ca și pe viitor să ne bucurăm împreună cum am mai făcut-o.
Acest mesaj e scris de mine, un preot care
discut cu tinerii, dar acest mesaj vine zilnic și din partea lui Dumnezeu care este
prietenul nostru cel adevărat și care nu ne trădează niciodată. Nu vă ascundeți
după paravanul insuficienței timpului disponibil și lenea ne rupe de la rugăciune, care
este discuția noastră cu Dumnezeu, fiindcă în permanență avem nevoie de
prieteni și este bine de a menține această legătură strânsă, iar de El nu trebuie să uităm niciodată, fiindcă El
niciodată nu uită de noi.
Preot Vadim Corostinschi
Aprecierea mea este pentru medicul Brad, care este cel mai bun doctor care îmi șterge lacrimile.
RăspundețiȘtergerede-a lungul anilor am fost pe internet de mulți ani și nu am reușit să văd oamenii de încredere și în ziua în care am văzut acest lucru nu respectă cuvintele sale.
când am ajuns în Statele Unite ale Americii, am fost orientat aproximativ 60% au boală de rinichi și pot dona rinichi fior prietenii lor și familia lor?
L-am contactat si el ma asigurat că eveything, am făcut lucrurile necesare, deși m-am speriat, dar am fost foarte impresionat, deoarece el a spus cum pot să vă dau bani atunci când eu nu știu adresa ta decât să-l creadă când a verificat mA.
Doctorul Brad ma salvat după ce am fost scamat și mi-am donat rinichiul.
fondul de transfer inițial: 20.000 de dolari prin transferul de bani din vestul uniunii.
compensare: 450.000,00 $, avansuri: 200.000,00 $
Dacă nu vă place,
Nu este înregistrată IFKF și NKF.
Află despre doctor acum.
e-mail: bradbrown3310@gmail.co
You will see a lot of 20, 30, and even forty 12 months old steel bikes. As we began to titanium trim construct them, we discovered quite rapidly that the materials that we might acquire weren't nearly as reliable as the titanium materials we used within the 1980's. Defects in trendy titanium tubing run at a MUCH higher fee than defects in steel tubing. For this purpose, steel wins the reliability class hands down.
RăspundețiȘtergere