E noapte... Privesc prin
geam cum dinspre Răsărit, printre mulţimea de copaci apare Luna şi prin
scurgerea grăbitei vremi îmi dau seama că a venit timpul de rugăciune! Iau
cartea, cad în genunchi şi la lumina unei candele încep să mă rog şi să-i
mulţumesc Lui Dumnezeu că a avut grijă de mine şi că exist pe-acest Pămînt...
Citesc şi încerc să mă concentrez asupra celor citite, ca nu cumva vreun gînd
uriaş să-şi facă cuib în mintea mea! Termin să citesc rugăciunile de seară după
care încerc să adorm, dar somnul nici că vrea să vină. Se face tîrziu...,
de-a binelea dar eu stau de una singură în
bezna nopţii ce se lasă şi aud doar freamătul vîntului ce-mi bate cu crengile
uşor în geam, scoţînd un zgomot atît de plăcut încît mă îndeamnă să scriu! Mă
apropii încetişor de masă, iau condeiul, caut ceva să mă inspire şi pe fundalul
unor acorduri de chitară încep să pictez, să pictez nu Schiţe, dar Cuvinte,
Cuvinte ce vor să prindă aripi pentru a se înălţa spre Infinitul Zbor! Îmi
ridic privirea spre Cer şi privesc cu-atîta milă şi înfioarare la Stelele ce
cad, ştiind că s-a mai stins o viaţă şi că într-o zi se va stinge şi Steaua
mea! Prin căderea lor mă strecor şi eu,
realizînd că Nimic nu e Veşnic, nici chiar Credinţa, căci şi Ea la rîndul Ei va
exista pînă la a doua venire a Mîntuitorului, pînă în ziua Judecăţii, atunci
cînd se va decide viaţa fiecăruia dintre Noi, cum scrie şi în Sfînta Evanghelie
că: Unii vor crede în El şi se vor mîntui, alţii nu şi în Întunericul
din"afară, acolo va fi Focul nestins, viermele neadormit, plîngerea şi
scrîşnirea dinţilor! Cred că aceste cuvinte înspăimîntătoare sînt în stare să
mişte din loc sufletul unui Om! Şi pe mine m-au mişcat nişte cuvinte, care
le-am aşezat cu mare grijă în inima mea şi sună cam aşa: Nu am inima plină de
durere ca să Te caut! Nu am nici Lacrimi, nici Umilinţă, nici Pocăinţă, am doar
Gînduri deşarte şi mii de Păcate! De aceea alerg către Tine şi mă rog Ţie: ,,
Ieşi întru Întîmpinarea mea şi arată-mi Calea Mîntuirii mele, căci doar Tu o
cunoşti! Îngenunchez în Faţa Ta şi cu lacrimi fierbinţi Te rog: nu mă părăsi
întru vremurile cele grele, plantează în inima mea Chipul şi Cuvîntul Tău
astfel încît Credinţa să rodească întru mine şi dă-mi mie cuget bun şi
înţelepciune ca acelor apostoli, care părăsindu-şi familiile lor şi copii,
Te-au urmat pe Tine şi Te-au slăvit în Veci! Uşa milostivirii Tale deschide-o
şi primeşte-mă-n casa Ta, acolo unde nu e nici ură, nici durere, nici chin ci
doar linişte şi pace. Acolo unde domneşte dragostea faţă de aproapele şi
îngerii nu încetează să Te proslăvească! Auzi-mă şi mă iartă că de multe ori
alerg la Tine cînd mi-e greu, dar cînd mi-e bine nu aud Glasul Tău ce mă cheamă
mereu la Rugăciune! Îţi mulţumesc Doamne că mi-ai dăruit părinţi, cu ajutorul
cărora am apărut pe lume, o bunicuţă, care m-a învăţat să ascult dumnezeieştile
Tale cuvinte, mi-ai dăruit Ochi - să văd Lumina zilei, Glas - să pot să Te
cînt, Urechi - să pot să aud, Picioare - să pot să îngenunchez şi Mîini - să
pot să Te preaînalţ!
,,Ştiu
că exişti şi cred întru Tine,
Ştiu că mă auzi şi nu
încetez să-ţi vorbesc!
Ştii că-n această lume, n-am tată să
m-aline?!
Eşti Tatăl Omenirii şi
Tatăl meu ceresc!!!
Te iubesc şi
am nevoie de Tine! Ia-mă sub Acoperămîntul Tău şi arată-mi Căile Tale! Izbăvește-mă
de ispitirile rele ale acestei vieţi şi Credinţă puternică zideşte întru mine,
astfel încît să Te cînt în Veci Vecilor. Amin!!!
Barbacari Daniela
sat. Iezărenii Vechi, r-nul. Sîngerei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu